Produse
Momentan livram doar pe raza municipiului Satu Mare
Făcută la fel că brânza maturată de vacă, cea de capră vine la pachet cu toate beneficiile minunatului lapte din care a fost obținută. Este un antiinflamator natural, conține seleniu, un important mineral necesar în stimularea imunității. Are potasiu, necesar în echilibrarea tensiunii arteriale și sănătatatii inimii. Este sursă naturală de riboflavină, o vitamină din complexul B, importantă pentru producerea de energie. Iar multe studii au arătat că, în cazul femeilor care consumă lapte de capră, riscul apariției cancerului la sân poate fi mai redus.
Timpul de maturare la brânză maturată Caprini Gourmet este de minim 4 luni de zile. În plus, laptele din capră și produsele făcute din el sunt recomandate celor care au intoleranță la lactoză, ori dezvoltă alergii la laptele de vacă.
Termen de valabilitate: 45 zile
Brânzeturile maturate Caprini Gourmet sunt realizate manual, în loturi mici, fără procesare industrială în obținerea compoziției, texturii sau formei. Punem în forme brânză proaspătă făcută din lapte neomogenizat, pasteurizat la temperatura blândă, sare de mare neiodată, fermenți lactici și cheag. O lăsăm să respire câteva ore, iar apoi, o ducem într-un depozit cu temperatura și umiditatea atent și bine controlate. Timpul de maturare la brânză maturată Caprini Gourmet este de minim 4 luni de zile.
Întreg procesul este o călătorie făcută fără grabă pentru ceva cu adevărat bun. Ceva pe gustul tuturor, dar care îi încântă pe adevărații cunoscători. Incredibil de bună alături de un pahar de vin fin. Nu conține coloranți, conservanți sau lapte praf.
Termen de valabilitate: 45 zile
Produs artizanal făcut în atelierul Caprini Gourmet este printre cele mai îndrăgite produse lactate datorită texturii pufoase, dar și a gustului plăcut și delicios ce poate fi folosit în foarte multe rețete, de la gustul simplu și natural al brânzei, până la combinarea acesteia cu mămăligă, în plăcintă, pentru clătite sau chiar pentru aperitive.
500 gr.
termen de valabilitate: 21 zile.
Cașcavalul artizanal făcut în atelierul Caprini Gourmet , din lapte de vacă gras, este apreciat pentru culoare, miros și consistentă. Este o bucurie a gustului când recunoști gustul adevărat de cașcaval.
Pe platouri, pe o felie de pâine, sau luat de copii în zbor în goana la joacă, oriunde e binevenit și apreciat de toată lumea.
Termen de valabilitate: 30 zile
Multe popoare îl fac și îl apreciază pentru calitățile lui așa că noi ne străduim să îl facem bine de tot. Suntem siguri că nu veți regreta dacă îl veți gustă. Deși sățios, este un produs acrișor și răcoritor, cu multe grăsimi sănătoase în el. Ca și sana, stă mai mult la fermentat decât iaurtul, ceea ce îl face indicat pentru persoanele care au intoleranță la lactoză. Chefirul nostru făcut din lapte de vacă este o incredibilă sursă de bacterii bune care ne apără de afecțiunile gastrointestinale. Are efect benefic asupra florei din intestine, chiar rol de antibiotic, luptă cu bacterii precum E.coli, Salmonella ori
Helicobacter Pylori.
330ml
TERMEN DE VALABILITATE: 21 zile
Sana de la Caprini Gourmet vă ajută să fi ți mai sănătoși. Lăsată la fermentat mai mult decât iaurtul, cam 9 ore, sana este gustoasă și parcă un pic dulce. Plină de calciu, minerale și vitaminele D, B2 și B12, ajută la îmbunătățirea florei intestinale, menține sistemul digestiv sănătos și ajută metabolismul osos. Procentul de grăsime poate fi variabil pentru că sana este preparată din loturi de lapte neomogenizate. Adică nu amestecăm laptele pe care îl primim de la ferme diferite, fiecare păstrează dulceața pajiștilor pe care au păscut vacile ori caprele.
330ml
TERMEN DE VALABILITATE: 21 zile
Smântâna este un produs lactat foarte apreciat la noi în țară, dar și în alte părți ale lumii, obținut prin smântânirea naturală, spontană, sau forțată, centrifugală, a laptelui. Smântâna de la atelierul Caprini Gourmet este ideal pentru sarmale, supe delicioade, sosuri și deserturi.
Dacă iei o cană de lapte integral, neomogenizat, și îl lași să stea în tihnă o perioadă, vei vedea că la suprafața lui începe să se formeze o pojghiță de grăsime. Acest strat de grăsime reprezintă caimacul sau smântâna laptelui și este rezultatul aglomerării lente a globulelor de grăsime care se emulsionează.
Există multe tipuri de grăsime, de la smântâna lichidă, smântâna de gătit ori smântâna pentru frișcă până la smântâna groasă, grasă, care parcă sfidează legea gravitației. La noi veți găsi întotdeauna minimum 30% grăsime, cea mai bună smântână, produsă special pentru voi de artizanii laptelui.
30%, 450 ml
Termen de valabilitate: 21 zile
Telemeaua de vacă este un produs românesc și se adresează celor care doresc o brânză cu mai puțină sare, care să se consume cât mai repede de la fabricare, fără a fi pusă la maturare în saramură . Este recomandată deoarece, în afară de conținutul foarte ridicat de calciu, telemeaua de vacă este bogată și în vitamina B, care este benefică pentru copii, femei (mai ales atunci când sunt însărcinate sau alăptează) și persoanele în vârstă, pentru formarea și întărirea oaselor și a cartilajelor. Vitamina B din telemea ajută la absorbția și distribuția adecvată a calciului.
Termen de valabilitate: 30 zile
Produs artizanal în atelierul Caprini Gourmet , după o rețetă tradițională , numai din laptele natural al văcuțelor care pasc la poalele meleagurilor din nord vestul Transilvaniei, este numai bun de pus pe pâine sau de folsit în prepararea unor mâncăruri delicioase. Pentru că e mai gras se topește mai bine; pentru că se topește mai bine, e mai bun la gătit; pentru că e mai bun la gătit, mâncarea ți se topește în gură.